Letopisețul Ungariei.

Trei valuri se plimbau pe sub cioara bleaga de langa Basescu. Niciodata nu a fost atat de verde, indeajuns de mirific pentru a sublima etherul acestei tastaturi!

Ploaia incepu sa cante la Mandolina un monitor triunghic, dar cercurile de apostroafe s-au umplut de stejari si de lebede. Nu as fi crezut ca Pepsi merge atat de repede pe bicicleta, pana cand s-a oprit ploaia dintre cotetele porcilor. Jale, jale ne umple paharele de castron, irelevant mananca guvizii in acest teleportor samaritean!

Insa ariciul nu s-a lasat; berea nu s-a ingropat in abisul tacerii! In Art Cafe am plonjat cu strutii, pana cand gletul s-a uscat in pod. Frigiderele danseaza pe pereti, insa noi suntem multumiti! Pentru ca stim ca este ultima noastra sansa de a pedala la umbrela viitorului.

Entropia s-a facut tot mai verde, deoarece s-a departat de o entitate spirituala Roz din jurul grajdului nostru. Lacrimile crapa cartoanele electronice din anusul universului, insa speranta nu este pierduta... pentru ca unitatea de masura a paparadei este Venusul.

Holy shitting penguinz, y'all!

Darkness... part II

Acum vedeam că... e a doua zi în care merg spre casă și văd că e întuneric. Criza asta chiar ne face să purtăm lanterne... dacă mergem prin oraș noaptea, măcar să consumăm bateriile de la lanternele NOASTRE!...

Și ce observ eu?... deși era întuneric în alt cartier... la mine era acum lumină. Chiar cred că ei acum fac cu rându: azi e hipodromu întunecat, mâine e vasile noroiu... well. Patternul ăsta o să îl observe forțele malefice clădindu-și aleea înspre a ne cuceri. (lol, wtf, bbq, ++dkp).

No, somn ușor pe întuneric. :D

Darkness...!

Iarăși mă întorceam spre casă de la o bere în Art. Și din poveste în poveste, am ajuns pe strada Mihai Viteazul. Uimit sunt când văd că... well. Strada era complet întunecată.

Mă gândesc... well... cum ziceam acu câteva posturi, poate iarăși nu este lumină în o mică parte a Sibiului. Și așa merg încet spre casă.
Data trecută când m-am întors pe întuneric acasă am observat că măcar pe strada mea (Hipodromului)... well, era măcar o jumate luminată (de la centru până la blocu meu -- restu... cover of darkness). Dar... acum nu. Acum era complet întunecată strada mea.

Și mă gândesc.... măcar Milea e luminată. Tot timpul a fost; doar e o stradă importantă (probabil cea mai importantă dpdv al traficului). Iarăși, pe dracu'. De la blocu meu se vede bine strada... și era totul în întuneric.
Mă uit ușor spre zona centrală (că doar o văd, iarăși, bine). Totul era întunecat.

Cred că încet încet, o să ajungem ca pe vremea comunismului, când îmi povestea tata că nu exista lumină pe străzi... de ce să fie? Lumea trebuie să doarmă la ora aia...

Dap. Lumea se duce pe râpă. Toți vom fi cuprinși de un așternut întunecat... al întunericului (cum să fii mai cliche-ic într-o singură frază? mai trebuia ceva cu emo).

Întrebarea mea... este... de ce? De unde a început acest întuneric în orașul culturii?
Aștept păreri / răspunsuri @ comments.